Vicepremierul Stănescu are o dilemă, „din punct de vedere uman”, în cazul funcționarilor acuzați de corupție

Vicepremierul Stănescu are o dilemă, „din punct de vedere uman, în cazul funcționarilor acuzați de corupție
Publicat: 29/01/2018, 13:12

„Susțin lucrul ăsta cu funcționarul public, indiferent de ce e acuzat, pentru că e vorba de viața unui om. Dacă e acuzat de corupție, poate fi transferat la alt loc de muncă, dar un proces poate dura câțiva ani și dacă la final se decide că e nevinovat? El are familie, copii, cu ce îi întreține?”, a spus Stănescu.

„Din punct de vedere uman, cum să spui de un om care e doar acuzat să-i spui pleci acasă, nu mai ai servicu, salariu, nimic? El nu mai are familie? Eu susțin că se poate, ai posibilitatea, ca ordonator de credite, să-l duci la altă direcție, alt loc de muncă, nu să-l lași fără loc de muncă”, a adăugat Stănescu.

La precizarea senatorului USR Florina Presadă, că prin această poziție contrazice o decizie a CCR, Stănescu a răspuns: „E punctul meu de vedere”.

Funcționarii publici trimiși în judecată care exercită încă prerogativele funcției vulnerabilizează încrederea cetățenilor în autorități, precizează CCR, marți, în motivarea soluției de admitere a sesizării președintelui Klaus Iohannis la legea privind Statutul funcționarilor publici.

Plenul Curții Constituționale a fost sesizat de șeful statului, în cadrul controlului anterior promulgării, cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele României și a constatat că dispozițiile art.I pct.14, 18 și 22 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt neconstituționale.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că dispozițiile cuprinse în art. I pct. 18 și 22 din legea supusă controlului încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, întrucât prin abrogarea măsurii administrative a suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, în cadrul unui proces penal, în ceea ce privește persoanele care au calitatea de funcționari publici, în temeiul Legii nr.188/1999, se creează un privilegiu, contrar prevederilor consacrate de art.16 din Constituție.

„Mai mult, posibilitatea lăsată acestor persoane de a continua să exercite prerogativele de funcționari publici, cu toate drepturile și responsabilitățile pe care exercițiul autorității de stat le implică, în condițiile în care s-ar afecta activitatea și imaginea publică a autorității, contravine principiului statului drept și principiului supremației Constituției și al obligativității respectării legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, și vulnerabilizează încrederea cetățenilor în autoritățile statului”, subliniază CCR.

CCR a admis, marți, sesizarea depusă de președintele Klaus Iohannis, referitoare la legea privind Statutul funcționarilor publici, care prevede ca funcționarii publici să nu mai fie suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună